Muzeul de Istorie

Sunday, January 22, 2012

 

Muzeul de Istorie se găseşte într-un imobil reprezentativ datând de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Colecţiile permanente sunt dispuse cronologic, iar instituţia găzduieşte numeroase alte manifestări.

Muzeul de Artă se află într-un splendid imobil din 1940, cu o arhitectură ce reuneşte elemente stilistice romanice, gotice, renascentiste, creând o impresie generală de vilă italiană, accentuata de existenţa grădinii interioare, terasată, cu portic şi acoperiş din olane.

Muzeul Satului Bujoreni este conturat sub forma unui sat muzeu întins pe o suprafaţă de 8 hectare, ce oferă imaginea funcţională a unei aşezări rurale tradiţionale, cu toate instituţiile sale social-culturale. Arta populară este ilustrată şi prin prezentarea ei în decorarea interioarelor locuinţelor, în cadrul atelierelor meşteşugăreşti, prin piesele textile sau de ceramică, din lemn, metal, de iconografie şi mobilier popular.

Imobilul care adăposteşte Casa Memorială Anton Pann este un monument de arhitectură urbană, construit la jumătatea secolului al XVIII-lea, având foişor şi pivniţă. Expoziţia de aici punctează peregrinările pe meleagurile Vâlcii din anii 1826-1828, 1836-1840 ale lui Anton Pann, „dascăl de musichie” la şcoala organizată pe lângă Episcopia Râmnicului.

0 comments: