• pentru că Râmnicu Vâlcea este situat la distanţe aproape egale (cca. 20 km) de cele mai importante staţiuni balneo-climaterice, frecventate de turişti din ţară şi străinătate: Călimăneşti-Căciulata, Olăneşti, Govora, staţiunile aflate pe Valea Lotrului, Voineasa şi Vidra, Horezu, Ocnele Mari.
• pentru că în anul 2007 a câştigat premiu pentru cel mai curat oraş de dimensiuni mici din Europa.
• pentru că judeţul Vâlcea este recunoscut drept fiind al doilea pe ţară ca număr de mânăstiri şi biserici. Printre cele mai importante se regăsesc: Mânăstirea Cozia, Turnu, Stănişoara, Mânăstirea Govora, Mânăstirea Dintr-un Lemn, Mânăstirea Surpatele, Mânăstirea Hurez, Mânăstirea Bistriţa, Mânăstirea Arnota.
• pentru că există numeroase posibilităţi de agrement, plimbări în parcul Zăvoi, plajă în sezonul estival la ştranduri şi piscine, numeroase terase şi cafenele, cluburi de zi şi de noapte, terenuri de sport, vizitarea muzeelor şi practicarea turismului monahal.
• pentru că deşi este un oraş relativ mic, există numeroase cluburi şi discoteci cu muzică variată, de la disco până la house şi r&b: Club Crystal, Club Divino, Club Crush, Club Enigma, Club Bloody Mary.
• pentru că Râmnicu Vâlcea este un oraş liniştit şi sigur cu infracţionalitate foarte redusă şi un grad de civilizaţie ridicat.
• pentru că în Rm Vâlcea şi in tot judeţul Vâlcea se practică turismul cultural reprezentat de numeroasele muzee şi case memoriale precum şi de activităţile culturale susţinute de Filarmonica Ion Dumitrescu, Teatrul Ariel, Teatrul Anton Pann.
• pentru că există numeroase oportunităţi pentru Shopping(River Plazza Mall, Winmarkt Shopping Center, diferite magazine)
Statiuni Valcea
Labels
- Cafenele - Cofetării (1)
- Cultura (2)
- Muzee (1)
- Piscine (2)
- Shopping Ramnicu Valcea (2)
- Stranduri (1)
- TUrism Ramnicu Valcea (1)
- Utile (2)
Vremea Ramnicu Valcea
Locuri de munca Valcea
Ramnicu Valcea
De ce să vin la Râmnicu Vâlcea?
Friday, January 27, 2012
Posted by Admin at 3:54 AM
Labels: Cultura, Shopping Ramnicu Valcea, TUrism Ramnicu Valcea
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
0 comments:
Post a Comment